Preşedintele PSD Sorin Grindeanu a anunţat, miercuri, care sunt miniştrii pe care social-democraţii îi trimit în Guvernul condus de Luca Niculescu.
PSD a luat decizia de a fi parte din următorul Guvern, după ce priorităţile solicitate se regăsesc în programul de guvernare al următorului Cabinet.
Miniştrii decişi de conducerea PSD sunt următorii:
Marian Neacşu – Ministrul Afacerilor Interne şi vicepremier
Florin Barbu – Ministrul Agriculturii
Alexandru Rogobete – Ministrul Sănătăţii
Florin Manole – Ministrul Muncii
Daniel Zamfir – Ministrul Economiei
Radu Marinescu – Ministrul Justiţiei
Alexandru Stoica – Ministrul Dezvoltării
Ştefan Ovidiu Popa – Ministrul Transporturilor
Natalia Intotero – Ministrul Mediului
Mihai Ghigiu – Ministrul Investiţiilor şi Fondurilor Europene
Radu Oprea – Ministrul Apărării
Lista de miniştri şi Programul de guvernare vor fi depuse, joi, în Parlament.
Cele 10 măsuri impuse de PSD lui Niculescu
Sorin Grindeanu a prezentat lista celor 10 măsuri urgente pe care le va promova PSD și anunță că nu vor crește taxele în 2027, dar și pregătirea unui plan amplu de relansare economică a României.
”CPN a dat undă verde intrării la guvernare, deoarece prioritățile solicitate de PSD se regăsesc în programul de guvernare al viitorului Cabinet Niculescu.
Vă enumăr doar câteva dintre ele:
1.Prezentarea în Parlament a situației reale a deficitului bugetar și a tuturor datoriilor amânate înainte de prezentarea publică a bugetului pe 2027. Termen: până la 1 noiembrie 2026.
2. Semnarea unui memorandum împreună cu mediul de afaceri și sindicatele care să ofere o predictibilitate fiscală pentru 2027. Mai clar spus: că nu vor crește taxele anul viitor.
3. Structurarea și aprobarea rectificării bugetare care să acopere necesarul de finanțare pentru spitale, servicii critice, funcționarea statului. Termen: până la 1 noiembrie 2026
4. Inventarierea stadiului proiectelor finanțate din fonduri europene, PNRR sau de la bugetul de stat care trec pe fonduri naționale.
5. Operaționalizarea accelerată a tuturor măsurilor din Planul de relansare economică. Termen: până la mijlocul lunii viitoare (15 noiembrie)
6. Elaborarea bugetului de stat pentru 2027, cu încadrarea în țintele de deficit și menținerea unui nivel ridicat al investițiilor. Termen: până la 1 decembrie 2026
7. Prezentarea măsurilor pentru asigurarea energiei și încălzirii pe timpul iernii
8. Indexarea pensiilor (inclusiv militare) și a pensiei minime.
9. Eliminarea CASS pentru mame, veterani și persoane cu dizabilități
10. Demararea reformei administrative și anume comasarea voluntară a localităților cu până la 1500 de locuitori și comasarea serviciilor publice pentru reducerea cheltuielilor.
Foarte important! PSD va face o evaluare a performanțelor Guvernului Niculescu după primele șase luni de guvernare.”, a precizat liderul PSD.












