În iunie 1940, când Basarabia este ocupată de Armata Roșie, contele și contesa Kent s-au refugiat la Slatina, unde au trăit până în anii ’50.
Istoricul Aurelia Grosu, care le relatează povestea pe contul său de Facebook, susţin că, porbabil, cei doi sunt înmormântați la Cimitirul Strehareț și nu deținem consemnări. Doar istorie orală.
„Slătinenii i-au adoptat și pentru ei erau contele și contesa Kent!”, arată istoricul.
Contesa Kent, româncă de la Chișinău, l-a cunoscut pe contele Kent la Curtea Imperială de la Sankt Petersburg. Contele Kent, medic veterinar, se ocupa de primenirea și întreținerea efectivelor cavaleriei imperiale.
La izbucnirea revoluției bolșevice din 1917, contele și contesa Kent se refugiază la Chișinău, până în 1940 când aleg, din nou, să se refugieze, de această dată la Slatina.
„ Aici locuiesc într-o casă (demolată între timp) de pe actuala stradă George Poboran. Contele Kent intră în serviciul veterinar al orașului și răspunde de supravegherea sanitară a abatorului. Și, din nou, destinul lor se intersectează cu Armata Roșie eliberatoare”, relatează Aurelia Grosu.
Contesa Kent rezolvă un „incident” provocat de câțiva elevi slătineni. În toamna anului 1946, aceștia alungau cu alice păsările care invadaseră viile părinților. Numai că, alicele au nimerit și oarece soldați sovietici, cărora le plăceau strugurii slătinenilor.
„Tinerii au fost arestați și reținuți de SKK (Serviciul secret al armatei) care funcționa în casa lui Sami Grimberg de pe str. 23 August (Dinu Lipatti), aflată azi în proprietatea dr. Călinescu. Părinții «atentatorilor» au apelat la contesa Kent care a intervenit la șeful SKK (erau amândoi din Chișinău) și, astfel, tinerii au fost eliberați. O poveste adevărată, fără imagini și nume, pentru că in aceea perioadă acestea nu contau”, conchide doctorul în istorie Aurelia Grosu.
