Ministrul Finanțelor, Florin Cîțu, a declarat, miercuri seara, că o creștere cu 10% a pensiilor ar fi posibilă dacă vor crește investițiile. Acesta a explicat că nu ar avea cum să crească cu 40% pentru că bugetul „o să explodeze”.
„În primul rând, creșterea pensiilor, așa cum a fost ea trecută prin Parlament, nu avea nici o sursă de finanțare. (…) Nu are nicio legătură cu creșterea economică. Chiar și dacă am fi avut creștere economică de 4%, tot ar fi fost o bombă pentru stabilitatea economică. (…) Astăzi, în România, avem problema cu această criză care continuă. Poate mâine oamenii iar trebuie să intre în șomaj tehnic. Am plătit anul acesta 4 miliarde de lei doar pentru șomaj tehnic. Nu putem să separăm, să spunem că avem aici o categorie spre care trebuie să ne uităm toți pentru că există această lege, dar să scoatem din discuție faptul că trecem prin cea mai mare criză economică din ultima sută de ani. (…) Sunt oameni care poate nu își găsesc locuri de muncă, șomajul explodează în Europa, economiile sunt la pământ și totuși facem acest efort”, a spus Florin Cîțu, la B1 TV.
„În cazul în care ar exista o decizie politică de majorare a pensiilor cu 40% Cîțu a spus că va susține că „din acel moment, România o să fie închisă pe piețele internaționale, nu o să mai putem finanța nimic, bugetul va exploda. Acest 10% este ceea ce eu spun că putem face în contextul în care creștem investițiile. O să mai dau o cifră: acest 10% anul viitor înseamnă un punct procentual la cheltuieli. Doar acest 10% la cheltuieli publice e un punct procentual. Este enorm pentru un an care va fi unul dificil”, a mai spus Cîțu.












