Un tânăr de 17 ani a fost transportat, în comă, la Spitalul Judeţean de Urgenţă Piteşti, în noaptea de vineri spre sâmbătă, după ce a intrat cu motocicleta într-un cap de pod, în accident fiind rănită şi o fată de aceeaşi vârstă.
Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Argeş a anunţat că accidentul s-a produs pe un drum judeţean din localitatea Morăreşti, scrie Agerpres.
„Din primele verificări efectuate, un tânăr de 17 ani, care conducea o motocicletă pe DJ 703B, nu ar fi adaptat viteza într-o curbă uşoară la dreapta, ar fi pierdut controlul asupra direcţiei de mers, intrând într-un cap de pod. În urma evenimentului, tânărul şi pasagera de pe motocicletă, o fată de 17 ani, au fost răniţi. Niciunul nu purta echipament de protecţie”, a precizat IPJ Argeş.
Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Argeş, ambii tineri au suferit multiple traumatisme. Adolescentul, care era în comă, a fost intubat şi transportat la spital cu o ambulanţă de terapie intensivă mobilă.
Poliţiştii continuă cercetările pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-a produs evenimentul şi luarea măsurilor legale care se impun.












