AcasăACTUALFOTO: Pensionarii olteni au ieşit în stradă. Care le sunt solicitările

FOTO: Pensionarii olteni au ieşit în stradă. Care le sunt solicitările

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Zeci de pensionari au protestat, miercuri dimineaţa, în faţa Prefecturii Olt solicitând Guvernului României să respecte legea şi să crească punctul de pensie cu 40 de procente.

Preşedintele Asociaţiei „Pensionarul” Olt, Florea Mitroi, a declarat că majorarea de doar 14% făcută de Guvern este insuficientă şi ilegală.

„Ne-am adunat aici pentru a cere Guvernului să respecte Legea 127 din 2020 care prevede majorarea punctului de pensie cu 40%. Nu este suficientă majorarea de 14%, făcută anul trecut, şi nici nu este cea prevăzută în lege. În mod abuziv, Guvernul României a emis Ordonanţa 135 care a modificat prevederile legii şi s-a scăzut procentul de la 40% la 14% privind majorarea punctului de pensie”, a afirmat Mitroi.

Acesta s-a întrebat cine poate să-i sancţioneze pe guvernanţi pentru încălcarea unei legi în vigoare.

„Acţiunea de pichetare a prefecturilor se desfăşoară astăzi, între orele 11.00 şi 13.00, în toată ţară. Nu ştiu dacă se va rezolva ceva, frică mi-e că nu. Dar noi suntem datori să atragem atenţia Guvernului că are obligaţia de a respecta legea. Dacă pe mine mă găseşte organul de poliţie fără mască pe stradă, mă amendează. Pe ei cine îi amendează că nu respectă legea?”, a conchis Mitroi.

 

Podcast „Ionuţ Jifcu“

spot_img

Mai multe ştiri

SCIENCE+

Producţii VIDEO

Ionuţ Jifcu
Ionuţ Jifcu
Ionuț Jifcu este un jurnalist cu o experiență solidă în presa locală și regională, cunoscut pentru abordarea directă și echilibrată a subiectelor care marchează viața comunității din județul Olt. În prezent, este realizatorul emisiunii „Reporter 24” și al podcastului care îi poartă numele, platforme unde aduce în fața publicului lideri de opinie, decidenți politici și oameni cu povești remarcabile. De-a lungul carierei, s-a specializat în jurnalism politic și administrativ, monitorizând cu strictețe modul în care sunt gestionați banii publici și deciziile care influențează direct traiul cetățenilor. Analizele sale sunt apreciate pentru claritate și pentru capacitatea de a traduce contextul politic complex în informații ușor de înțeles pentru cititor. Prin materialele sale, Ionuț Jifcu își propune să ofere o voce cetățenilor și să mențină un dialog constant între autorități și comunitate, militând pentru transparență și responsabilitate în administrația publică.

Cele mai noi ştiri

- Partener -spot_img
- Ştirea ta -spot_img
- Publicitate -spot_img
- Publicitate -spot_img
25,220FaniÎmi place
6,503CititoriConectați-vă
5,245CititoriConectați-vă
1,200CititoriConectați-vă
1,860AbonațiAbonați-vă
De Citit
Alte Știri