- Advertisement -
Pompierii din Slatina au avut o altfel de misiune, în această dimineaţă, intervenind pentru îndepărtarea unor crengi de copac, care prezentau pericol pentru trecători și maşini.
Acţiunea a avut loc pe strada Arcului din municipiul Slatina.
„Pompierii Detașamentului Slatina, cu o autospecială pentru intervenție și salvare de la înălțime, au acționat astăzi, în municipiul Slatina, strada Arcului, pentru îndepărtarea unor crengi de copac, care prezentau pericol pentru trecători și autoturismele din zonă”, au transmis reprezentanţii ISU OLT.
Crengile uscate au fost îndepărtate, fără să fie înregistrate pagube.












