AcasăACTUALVIDEO. Bătaie la starea civilă: bărbaţii şi-au împărţit pumni, femeile s-au tras...

VIDEO. Bătaie la starea civilă: bărbaţii şi-au împărţit pumni, femeile s-au tras de păr

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Mai multe persoane au fost implicate într-o altercație la Centrul de Afaceri din municipiul Vaslui. Potrivit conducerii Centrului de Afaceri, scandalul ar fi izbucnit după ce un bărbat care se afla la rând la Starea Civilă, pentru a obține un certificat de căsătorie, a avut ceva de împărțit cu un alt bărbat, care ar fi venit pentru un certificat de naștere, transmite vremeanouă.ro

Cei doi au început să se certe, apoi să se ia la bătaie, de față cu toată lumea. S-au împărțit pumni și picioare, s-au rupt haine, iar consoartele celor doi s-au ciondănit și ele, trăgându-se de păr una pe alta și lovindu-se cu poșetele.

Forțele de ordine chemate să calmeze spiritele au avut și ele mari bătăi de cap, mai ales polițistul, care în încercarea de a-l imobiliza pe unul dintre agresori, a căzut după ce a alunecat pe gresie. Acesta s-a ridicat însă imediat și, cu sprijinul colegului său de la Jandarmerie, a reușit să-I încătușeze pe bărbat.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean Vaslui, în cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de loviri sau alte violențe.

Podcast „Ionuţ Jifcu“

spot_img

Mai multe ştiri

SCIENCE+

Producţii VIDEO

Ionuţ Jifcu
Ionuţ Jifcu
Ionuț Jifcu este un jurnalist cu o experiență solidă în presa locală și regională, cunoscut pentru abordarea directă și echilibrată a subiectelor care marchează viața comunității din județul Olt. În prezent, este realizatorul emisiunii „Reporter 24” și al podcastului care îi poartă numele, platforme unde aduce în fața publicului lideri de opinie, decidenți politici și oameni cu povești remarcabile. De-a lungul carierei, s-a specializat în jurnalism politic și administrativ, monitorizând cu strictețe modul în care sunt gestionați banii publici și deciziile care influențează direct traiul cetățenilor. Analizele sale sunt apreciate pentru claritate și pentru capacitatea de a traduce contextul politic complex în informații ușor de înțeles pentru cititor. Prin materialele sale, Ionuț Jifcu își propune să ofere o voce cetățenilor și să mențină un dialog constant între autorități și comunitate, militând pentru transparență și responsabilitate în administrația publică.

Cele mai noi ştiri

- Partener -spot_img
- Ştirea ta -spot_img
- Publicitate -spot_img
- Publicitate -spot_img
25,220FaniÎmi place
6,503CititoriConectați-vă
5,245CititoriConectați-vă
1,200CititoriConectați-vă
1,860AbonațiAbonați-vă
De Citit
Alte Știri