AcasăADMINISTRAŢIEFinanţări nerambursabile de la Primăria Slatina. Care sunt condiţiile de acordare

Finanţări nerambursabile de la Primăria Slatina. Care sunt condiţiile de acordare

spot_img
spot_img
- Advertisement -

500.000 lei este suma pe care Primăria Slatina a alocat-o în acest an pentru activităţi nonprofit de interes local.

Suma este aceeaşi ca anul trecut, însă în 2020 au fost depuse proiecte pentru doar 150.000 lei, având în vedere pandemia. Şi în acest an pot depune proiecte ONG-uri, asociaţii, fundaţii, dar şi persoane fizice.

Printre domeniile eligibile se numără sport, cultural, social, culte religioase, învăţământ, sănătate, mediu.

„Consiliul Local al municipiul Slatina îşi propune să sprijine organizaţiile neguvernamentale, asociaţii sau fundaţii, culte religioase şi persoanele fizice, în derularea de acţiuni cu caracter specific domeniilor: cultural, social, sportiv, culte religioase, învăţământ, sănătate, mediu etc. pentru că iniţiativele în spaţiul public reprezintă un motor al progresului şi pot răspunde la multe dintre problemele comunităţii locale”, se arată într-un proiect ce urmează să fie aprobat de Consiliul Local Slatina.

Podcast „Ionuţ Jifcu“

spot_img

Mai multe ştiri

SCIENCE+

Producţii VIDEO

Ionuţ Jifcu
Ionuţ Jifcu
Ionuț Jifcu este un jurnalist cu o experiență solidă în presa locală și regională, cunoscut pentru abordarea directă și echilibrată a subiectelor care marchează viața comunității din județul Olt. În prezent, este realizatorul emisiunii „Reporter 24” și al podcastului care îi poartă numele, platforme unde aduce în fața publicului lideri de opinie, decidenți politici și oameni cu povești remarcabile. De-a lungul carierei, s-a specializat în jurnalism politic și administrativ, monitorizând cu strictețe modul în care sunt gestionați banii publici și deciziile care influențează direct traiul cetățenilor. Analizele sale sunt apreciate pentru claritate și pentru capacitatea de a traduce contextul politic complex în informații ușor de înțeles pentru cititor. Prin materialele sale, Ionuț Jifcu își propune să ofere o voce cetățenilor și să mențină un dialog constant între autorități și comunitate, militând pentru transparență și responsabilitate în administrația publică.

Cele mai noi ştiri

- Partener -spot_img
- Ştirea ta -spot_img
- Publicitate -spot_img
- Publicitate -spot_img
25,220FaniÎmi place
6,503CititoriConectați-vă
5,245CititoriConectați-vă
1,200CititoriConectați-vă
1,860AbonațiAbonați-vă
De Citit
Alte Știri