Un bărbat din comuna Secu, județul Dolj, s-a ales cu dosar penal, după ce miercuri seara și-a lăsat fiica, în vârstă de 9 ani, să-i conducă mașina.
Imaginile respective au apărut pe o rețea de socializare și astfel polițiștii au demarat cercetările.
„În urma verificărilor efectuate, poliţiştii au identificat un bărbat de 37 de ani, din comuna Secu, bănuit că, în seara zilei de ieri, ar fi încredinţat fiicei sale de 9 ani, din aceeaşi localitate, un autoturism pentru a fi condus pe drumul care face legătura între comuna Secu şi DJ 606 C. În cauză, poliţiştii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de incredinţarea unui vehicul pentru a fi condus de către o personă despre care se cunoaste că nu deţine permis de conducere şi conducere fără permis”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Dolj, Mihaela Sadoveanu.
Poliţiştii vor transmite o informare reprezentanţilor DGASPC Dolj, cu privire la aspectele constatate.
De asemenea, din verificările efectuate, s-a stabilit faptul că bărbatul figurează ca având dispusă măsura carantinării la domiciliu, conform listelor DSP.
„Având în vedere cele constatate, bărbatul a fost sancţionat contravenţional conform Legii 55/2020, cu amendă în valoare de 1000 de lei”, a mai spus reprezentanta IPJ Dolj.












