Creșterea vârstei de pensionare până la 70 de ani se va produce automat la solicitarea angajatului, fără a fi nevoie de acordul angajatorului. Asta prevede proiectul de lege privind unele măsuri pentru continuarea activității de către persoanele care îndeplinesc condițiile de pensionare care a fost a adoptat miercuri, 9 iunie, în şedinţa de Guvern şi trimis Parlamentului.
Premierul Florin Cîţu a declarat că proiectul de lege referitor la modul în care creşte vârsta de pensionare „merge în Parlament în procedură de urgenţă”, scrie România Tv.
„Are toate premisele să fie adoptat în această sesiune parlamentară”, a declarat ministrul Muncii, Raluca Turcan.
„Continuarea activității în condițiile art. 2 și art. 3 din prezenta lege nu este condiționată de acordul prealabil al angajatorului”, reiese din articolul 4 al proiectului de lege.
Referitor la vârsta de pensionare în cazul persoanelor din domeniul educaţiei, proiectul prevede următoarele:
Art. 13 – Legea educației naționale nr. 1/2011, republicată, cu modificările ulterioare și completările ulterioare, se modifică după cum urmează:
La articolul 284, alineatele (6) – (8) se modifică și vor avea următorul cuprins:
(6) La cerere, personalul didactic din învățământul preuniversitar de predare poate continua activitatea, în condițiile legii, până la împlinirea vârstei de 70 de ani, cu respectarea prevederilor art. 4 din prezenta lege.
(7) Reîncadrarea în funcția de personal didactic a personalului didactic pensionat care nu a împlinit vârsta de 70 de ani, se face anual, cu menținerea drepturilor și obligațiilor care decurg din desfășurarea activității didactice avute anterior pensionării și cu acordul consiliului de administrație.
(8) Personalul didactic menținut în funcția didactică în condițiile alin. (6) sau reîncadrat în funcția de personal didactic, în condițiile alin. (7), poate fi numit prin detașare în interesul învățământului în funcții vacante de conducere sau de îndrumare și control, neocupate prin concurs, în condițiile legii.”












