Curtea Constituţională a României a declarat marţi neconstituțională revocarea lui Renate Weber din funcţia de Avocat al Poporului.
Sesizarea a fost făcută de PSD după revocarea acesteia cu majoritatea voturilor din Parlament, scrie Realitatea PLUS.
Ludovic Orban, președintele Camerei Deputaților, a anunțat că va ține cont de decizia CCR, dar, „cu siguranță”, Renate Weber nu trebuie să mai ocupe această funcţie.
Decizia CCR vine la două săptămâni după revocarea Renatei Weber din funcția de Avocat al Poporului. Pe 16 iunie, Parlamentul a adoptat proiectul de hotărâre prin care este revocată Renate Weber din funcția de Avocat al Poporului. S-au înregistrat 247 de voturi ”pentru”, 32 ”împotrivă”, iar un parlamentar nu a votat.
Ulterior, PSD a depus sesizare la CCR, în care a transmis că „Hotărârea Parlamentului 36/2021 pentru revocarea Avocatului Poporului este neconstituţională, fiind încălcate prevederile referitoare la principiul legalităţii şi durata de 5 ani a mandatului acestuia”.
Nici Renate Weber nu a rămas pe loc. Fostul Avocat a Poporului Renate Weber a acţionat în instanţă Camera Deputaţilor şi Senatul, după decizia de revocare din funcţie. Aceasta a contestat în instanţă decizia Parlamentului de a o schimba din funcţie, dosarul fiind înregistrat la Curtea de Apel Bucureşti. Următorul termen în proces este vineri, 2 iulie, de la ora 12.00.
Hotărârea Parlamentului a încălcat prevederile art. 1 alin. (5) referitoare la principiul legalităţii şi art. 58 alin. (1) din Constituţie privind durata de 5 ani a mandatului Avocatului Poporului, mai notează social-democrații în sesizarea depusă la CCR.
Întrebat cum va proceda dacă CCR va decide că Weber a fost revocată neconstituțional, Orban a răspuns, marți, la Palatul Parlamentului: „Cu siguranţă va trebui să ţinem cont de decizia CCR, chiar dacă e o Curte Constituţională condusă de Dorneanu, care a dat atâtea decizii care nu au nici o legătură cu Constituţia. Depinde ce hotărăşte CCR. Nu pot să anticipez. Deci aşteptăm”.
La întrebarea pusă de jurnaliști dacă îşi menţine opinia că Renate Weber nu trebuie să mai ocupe această funcţie, Ludovic Orban a răspuns: „Cu siguranţă”.












