Contractul pentru furnizarea a 30 de autobuze electrice și a 37 de stații de încărcare au fost semnat vineri, anunță primarul Craiovei, Lia Olguța Vasilescu, pe Facebook.
Contractul este în valoare de 61 de milioane de lei, fără TVA și provine din fonduri europene.
,,Contractul prevede 22 de luni ca termen total de livrare, primul autobuz fiind livrat în a 15-a lună. Acestea vor avea o lungime de 12 metri și o capacitate de 91 de persoane dintre care 29 pe scaune, existând posibilitatea suplimentării numărului de locuri prin montarea de scaune rabatabile”, a menționat Lia Olguța Vasilescu.
Primarul mai specifică faptul că noile autobuze vor avea, wi-fi, sistem de numărare a călătorilor, aer condiționat, monitoare LCD, camere de supraveghere, platformă coborâtă fără trepte sau rampă pentru scaun cu rotile.












