Un șofer fără permis a fost prins, în noaptea de sâmbătă spre duminică, după o urmărire în trafic, pe străzile din Craiova.
Potrivit IPJ Dolj, poliţiştii din Craiova şi un poliţist de la grupa canină au observat un autoturism care se deplasa sinuos şi care, la vederea poliţiei, a mărit viteza de deplasare.
Polițiștii au pornit în urmărirea autoturismului, cu semnalele acustice și luminoase în funcțiune, pe mai multe străzi din Craiova.
Urmărirea s-a terminat la intersecția străzilor Arnota cu strada Corcova din Craiova, unde șoferul a pierdut controlul volanului, a intrat cu autoturismul în gardul unui imobil, iar ulterior, pentru a-şi asigura scăparea, a sărit gardul, fiind prins în curtea imobilului respectiv.
Conform IPJ Dolj, șoferul are 37 de ani și este din Craiova.
Acesta nu are permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.
De asemenea, șoferul a refuzat atât testarea cu aparatul alcooltest, cât şi recoltarea de probe biologice pentru alcoolemie.
A fost întocmit un dosar penal pentru conducerea unui vehicul fără permis şi refuzul sau sustragerea de la prelevarea de probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
CITEȘTE ȘI: DOLIU la Poliția Locală Tâgu Jiu. Polițist, răpus de Covid












