AcasăACTUALAlegeri prezidenţiale | Primii români au votat deja

Alegeri prezidenţiale | Primii români au votat deja

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Primii români au votat deja pentru viitorul președinte. Sunt cei care locuiesc în străinătate și au ales să voteze prin corespondenţă. Digi24 a vorbit cu câţiva dintre cei care au votat deja.

Primele plicuri cu votul pentru viitorul preşedinte al României au fost deja puse la poştă.

Ciprian Bejan, român stabilit în Marea Britanie: Am aplicat online, simplu. La început am avut ceva probleme la înregistrare, dar am revenit și am reușit. Am primit în poștă după vreo, știu eu, 10 zile, două săptămâni, cele 4 plicuri pentru noi doi, pentru mine și pentru soția mea, le-am completat și le-am pus la poștă.

Cu plicul pe care îl trimit în țară, românii din Diaspora își pun și speranța că alegerea pe care au făcut-o este una care, în timp, să aducă o schimbare în bine, o schimbare care să le permită să revină în țară, să trăiască alături de cei dragi.

Ciprian Bejan: Cum să nu votez? Eu sunt dintre dinozaurii ăia care am vrut să mă implic, să fie bine, să fac bani la mine în țară. E, uitați că după 40 de ani am ajuns la concluzia, și eu și soția, că ne luăm copiii și plecăm. Nu definitiv, din punctul meu de vedere.

Horia Bogdan – român stabilit în Marea Britanie: Sperăm că va reforma România și că va opri exodul tinerilor din țară.

Pentru românii care trăiesc departe de țară, votul prin corespondență înseamnă că nu vor mai fi nevoiți să stea ore în șir la cozi imense pentru a putea vota, cum s-a întâmplat la precedentele alegeri prezidențiale sau anul acesta, la cele europarlamentare, când mulți dintre ei nici măcar nu au mai reușit să voteze.

Horia Bogdan: Sunt fericit că s-a introdus metoda aceasta de vot, că nu mai trebuie să facem drumuri lungi, să stăm la cozi.

Plicurile cu votul trebuie expediate astfel încât să ajungă la misiunea diplomatică sau la oficiul consular, după caz, până la data de 7 noiembrie 2019 pentru turul 1 și până la data de 21 noiembrie 2019 pentru turul 2.  digi24.ro

Podcast „Ionuţ Jifcu“

COMENTEZI? Aici se poate!

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img

Mai multe ştiri

SCIENCE+

Producţii VIDEO

Ionuţ Jifcu
Ionuţ Jifcu
Ionuț Jifcu este un jurnalist cu o experiență solidă în presa locală și regională, cunoscut pentru abordarea directă și echilibrată a subiectelor care marchează viața comunității din județul Olt. În prezent, este realizatorul emisiunii „Reporter 24” și al podcastului care îi poartă numele, platforme unde aduce în fața publicului lideri de opinie, decidenți politici și oameni cu povești remarcabile. De-a lungul carierei, s-a specializat în jurnalism politic și administrativ, monitorizând cu strictețe modul în care sunt gestionați banii publici și deciziile care influențează direct traiul cetățenilor. Analizele sale sunt apreciate pentru claritate și pentru capacitatea de a traduce contextul politic complex în informații ușor de înțeles pentru cititor. Prin materialele sale, Ionuț Jifcu își propune să ofere o voce cetățenilor și să mențină un dialog constant între autorități și comunitate, militând pentru transparență și responsabilitate în administrația publică.

Cele mai noi ştiri

- Partener -spot_img
- Ştirea ta -spot_img
- Publicitate -spot_img
- Publicitate -spot_img
25,220FaniÎmi place
6,503CititoriConectați-vă
5,245CititoriConectați-vă
1,200CititoriConectați-vă
1,860AbonațiAbonați-vă
De Citit
Alte Știri

COMENTEZI? Aici se poate!

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.