AcasăEDUCAŢIEDouă probe de limbă străină, în cadrul Bacalaureatului. Ce spune ministrul Educaţiei

Două probe de limbă străină, în cadrul Bacalaureatului. Ce spune ministrul Educaţiei

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, a declarat că este foarte important ca, alături de competenţele digitale, să fie susţinute şi competenţele de comunicare în limbi străine, subliniind că își dorește o a doua probă de limbă străină la BAC.

“Deschiderea şcolii româneşti către plurilingivism este foarte puternică, dar sunt lucruri de făcut pentru ca această competenţă de comunicare în limbi străine să fie din ce în ce mai la îndemâna absolvenţilor de învăţământ preuniversitar pentru a se putea valoriza în dezvoltarea lor personală şi profesională”, a spus ministrul Sorin Cîmpeanu, prezent la primul Forum franco-român al Educaţiei.

El a sugerat că și-ar dori ca până în 2027, absolvenții de liceu să poată da la BAC o probă și la o a doua limbă străină.

“Este foarte important, alături de competenţele digitale, să susţinem aceste competenţe de comunicare în limbi străine şi aceste lucru se va face exact în acest moment în care lucrăm la pachetul legislativ pentru operaţionalizarea Proiectului ‘România Educată’ şi vom vedea în ce măsură putem să introducem aceste competenţe pentru cea de-a doua limbă încă înainte de primul bacalaureat care ar putea să se organizeze începând cu anul 2027 dacă pachetul legislativ va intra în vigoare începând cu septembrie 2023”, a afirmat ministrul Educaţiei.

În România 2,2 milioane de elevi studiază limba engleză, 1,2 milioane de elevi învață limba franceză, iar aproape 200.000 de elevi, germana.

CITEŞTE ŞI: Un şofer fără asigurare RCA, achitat de tribunal pentru mituirea unui poliţist din Olt deşi infracţiunea fusese filmată

Podcast „Ionuţ Jifcu“

spot_img

Mai multe ştiri

SCIENCE+

Producţii VIDEO

Ionuţ Jifcu
Ionuţ Jifcu
Ionuț Jifcu este un jurnalist cu o experiență solidă în presa locală și regională, cunoscut pentru abordarea directă și echilibrată a subiectelor care marchează viața comunității din județul Olt. În prezent, este realizatorul emisiunii „Reporter 24” și al podcastului care îi poartă numele, platforme unde aduce în fața publicului lideri de opinie, decidenți politici și oameni cu povești remarcabile. De-a lungul carierei, s-a specializat în jurnalism politic și administrativ, monitorizând cu strictețe modul în care sunt gestionați banii publici și deciziile care influențează direct traiul cetățenilor. Analizele sale sunt apreciate pentru claritate și pentru capacitatea de a traduce contextul politic complex în informații ușor de înțeles pentru cititor. Prin materialele sale, Ionuț Jifcu își propune să ofere o voce cetățenilor și să mențină un dialog constant între autorități și comunitate, militând pentru transparență și responsabilitate în administrația publică.

Cele mai noi ştiri

- Partener -spot_img
- Ştirea ta -spot_img
- Publicitate -spot_img
- Publicitate -spot_img
25,220FaniÎmi place
6,503CititoriConectați-vă
5,245CititoriConectați-vă
1,200CititoriConectați-vă
1,860AbonațiAbonați-vă
De Citit
Alte Știri