Cinci persoane din Coșoveni, județul Dolj, au fost sancționate cu amendă în valoare totală de 50.000 de lei, în urma unui control efectuat pe linia incendierii de deșeuri, amplasamente cu dezmembrări vehicule, colectare și transporturi de deșeuri.
Verificările au avut loc în Craiova și în comunele Poiana Mare, Coșoveni și Coțofenii din Față, în perioada 15-24 iunie.
La Coșoveni au fost date amenzi, iar în Coțofenii din Față s-au făcut informări.

„Cinci persoane fizice din comuna Coșoveni au fost sancționate contravențional cu amendă în valoare totală de 50. 000 de lei, pentru nerespectarea prevederilor Legii 212/2015 privind modalitatea de gestionare a vehiculelor și a vehiculelor scoase din uz, OUG 195/2005 privind protecția mediului și Ordonanța de Urgență nr. 92 din 19 august 2021 privind regimul deșeurilor. De asemenea, în localitatea Coțofenii din Față, cetățenii au fost informați cu toate prevederile legislative pentru prevenirea poluării mediului și a sănătății populației comunei”, arată Garda de Mediu Dolj.
Aceste acțiuni de verificare se fac împreună cu polițiști, jandarmi și polițiști locali.












