AcasăACTUALBolnavii de COVID-19 şi persoanele aflate în carantină sau în autoizolare la...

Bolnavii de COVID-19 şi persoanele aflate în carantină sau în autoizolare la domiciliu pot vota la urna mobilă, dar trebuie să depună o cerere

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Persoanele infectate cu Sars-Cov2, care au refuzat internarea, sau cei care se află în carantină sau în autoizolare la domiciliu pot vota la scrutinul de duminică, prin intermediul urnei mobile. Doar că pentru a-şi putea exercita astfel dreptul, votanţii trebuie să depună o cerere, la secţia de votare unde sunt arondaţi.

Prefectul de Olt, Florin Homorean, a declarat că situaţia este similară ca şi în cazul altor persoane, care din pricina altor afecţiuni medicale, nu se pot deplasa la secţia de votare. Astfel, pacienţii cu COVID-19 care sunt la domiciliu sau persoanele carantinate sau aflate în izolare trebuie să depună o cerere. Numai că cererea trebuie să ajungă în format fizic, la secţia de votare, însoţită de un document medical care să ateste afecţiunea.

Ulterior, la nivelul secţiei de votare se va face o tragere la sorţi, din rândul membrilor, pentru cei care vor fi desemnaţi să meargă cu urna mobilă, la bolnavii de COVID-19.

Potrivit prefectului, mai întâi urna mobilă va merge la persoanele nedeplasabile din alte motive decât coronavirusul.

„Situația este aceeași ca și în cazul celorlalte persoane care nu pot merge la vot fiind nedeplasabile dintru motiv sau altul. Cei care se află la domiciliu din motive privind epidemia de coronavirus trebuie să trimită la secția de votare la care sunt arondați o cerere pentru urna mobilă, însoțită de documente justificativ. Pot fi folosite deciziile date de Direcția de Sănătate Publică. Ulterior în ziua votului aceste persoane vor putea vota la urnă mobilă”, a declarat Florin Homorean.

Cererile pot fi depuse doar sâmbătă, 26 septembrie, între ora 18.00 şi ora 20.00.

Întrebat dacă nu există posibilitatea ca cererea pentru urna mobilă să fie trimisă şi via email, reprezentantul Guvernului în teritoriu a afirmat că această posibilitate este în discuţie.

„Discutăm cu cei de la Biroul electoral de circumscripție pentru a pune la dispoziție și o adresă de mail a secțiilor de votare. Aceste informațiile vom face publice pe parcurs”, a adăugat prefectul.

Totodată, la Alegerile locale 2020 au fost stabilite reguli la urne și în sălile de vot, pentru prevenirea răspândirii coronavirusului. Cel mult cinci alegători vor avea acces deodată în sala de vot, aceștia vor fi obligați să se dezinfecteze pe mâini și să poarte mască. Acestea sunt câteva dintre regulile privind organizarea Alegerilor locale 2020, prevăzute de Hotărârea de Guvern privind prelungirea stării de urgență.

Podcast „Ionuţ Jifcu“

COMENTEZI? Aici se poate!

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img

Mai multe ştiri

SCIENCE+

Producţii VIDEO

Ionuţ Jifcu
Ionuţ Jifcu
Ionuț Jifcu este un jurnalist cu o experiență solidă în presa locală și regională, cunoscut pentru abordarea directă și echilibrată a subiectelor care marchează viața comunității din județul Olt. În prezent, este realizatorul emisiunii „Reporter 24” și al podcastului care îi poartă numele, platforme unde aduce în fața publicului lideri de opinie, decidenți politici și oameni cu povești remarcabile. De-a lungul carierei, s-a specializat în jurnalism politic și administrativ, monitorizând cu strictețe modul în care sunt gestionați banii publici și deciziile care influențează direct traiul cetățenilor. Analizele sale sunt apreciate pentru claritate și pentru capacitatea de a traduce contextul politic complex în informații ușor de înțeles pentru cititor. Prin materialele sale, Ionuț Jifcu își propune să ofere o voce cetățenilor și să mențină un dialog constant între autorități și comunitate, militând pentru transparență și responsabilitate în administrația publică.

Cele mai noi ştiri

- Partener -spot_img
- Ştirea ta -spot_img
- Publicitate -spot_img
- Publicitate -spot_img
25,220FaniÎmi place
6,503CititoriConectați-vă
5,245CititoriConectați-vă
1,200CititoriConectați-vă
1,860AbonațiAbonați-vă
De Citit
Alte Știri

COMENTEZI? Aici se poate!

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.