Pacienții Secției de Psihiatrie din cadrul Spitalului Județean de Urgență Slatina vor fi mutați în alte unități medicale din județ, procedura relocării acestora fiind deja demarată.
„Din primele informații, 22 pacienți vor fi relocați la Spitalul de Psihiatrie Cronici Schitu Greci, iar alți 8 pacienți vor fi relocați la fosta Secție de Psihiatrie din Slatina”, au menționat reprezentanții ISU Olt.
Aceștia au mai spus că bonavii vor fi transferați cu ajutorul autospecialelor pentru victime multiple.
Cele șase persoane care s-au intoxicat cu fum au fost duse la Unitatea de Primiri Urgențe din cadrul SJU Slatina.
În urma incendiului, a fost deschisă o linie telefonică unde pot suna rudele și aparținătorii pacienților, pentru a se interesa de starea acestora și locul unde au fost relocați. Numărul de telefon este 0722359050.












