AcasăPOLITICĂVIDEO. Scandal la Înmatriculări făcut de o deputată AUR, fără certificat verde

VIDEO. Scandal la Înmatriculări făcut de o deputată AUR, fără certificat verde

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Parlamentarul Anamaria Gavrilă (AUR) a fost, miercuri dimineaţa, protagonistul unui circ, în faţa sediului din Deva al Serviciului Public Comunitar de Înmatriculări şi Permise de Conducere.

Dialogul pe care l-a purtat cu angajaţii instituţiei, cu poliţistul din faţa acesteia şi cu câţiva dintre hunedorenii care îşi aşteptau rândul la ghişeu a fost transmis în direct de către deputată, pe Facebook, şi a stârnit un val de reacţii, pe pagina ei de socializare, potrivit adevărul.ro.

În filmarea care a durat peste 40 de minute, Anamaria Gavrilă s-a plâns de faptul că este ignorată de autorităţi şi că niciunul dintre salariaţii din instituţie nu i-a oferit informaţii cu privire la situaţia documentelor pe care le-a depus, la începutul săptămânii, pentru a-şi înmatricula o maşină cu numere preferenţiale.

Deputatul nu avea „certificat verde” şi nici test de diagnosticare a virusului Sars-CoV-2, astfel că a fost nevoită să rămână în faţa sediului şi să poarte de la distanţă dialogul cu funcţionarii de la Serviciul Regim Permise şi Înmatriculări. A cerut ajutorul poliţistului de la intrare, pe care l-a întrebat în repetate rânduri ce se întâmplă cu documentele ei.

„Când am venit aici, luni, mi s-a condiţionat depunerea documentelor de a avea un certificat verde sau un test. Am refuzat acest lucru şi, aşa cum mi-au indicat doamnele de la ghişee, am lăsat documentele împreună cu suma de bani pentru numere preferenţiale şi am plecat acasă. Azi am venit, din nou, cu programare, pentru a întreba despre documentele mele. Aşa că stau şi întreb dacă documentele sunt aici, dacă sunt procesate şi când pot să le ridic. Au chemat poliţia locală să mă legitimeze”, spune Anamaria Gavrilă, în filmare.

Poliţistul aflat la intrarea în sediu i-a răspuns deputatului că angajaţii Serviciului Regim Permise şi Înmatriculări i-au transmis aceste informaţii şi că aceasta le-ar fi abandonat. „Trebuie să faceţi circ pentru a rezolva o problemă?”, i-a spus poliţistul, cerându-i, totodată, să nu îl mai filmeze.

https://www.facebook.com/AnamariaGavrilaDeputat/videos/203061635288074

Anamaria Gavrilă (38 de ani) se află la primul mandat în Parlamentul României, fiind aleasă în judeţul Hunedoara, după ce a candidat pe listele AUR. În luna august ea a anunţat că a demisionat din partid.

CITEȘTE ȘI: ,,Vaccinații la chiuvetă” trebuie să se autodenunțe dacă vor să se imunizeze cu adevărat

 

 

 

spot_img

Mai multe ştiri

SCIENCE+

Emisiunea "Reporter 24"

Maria Stefan
Maria Stefan
Încă la început pe drumul jurnalismului, Maria Ştefan a ales să facă primii paşi alături de echipa Reporter 24. În fiecare zi, ne arată cât de departe va merge pe calea ştirilor curate şi la timp date
- Ştirea ta -spot_img
- Publicitate -spot_img
- Publicitate -spot_img
25,220FaniÎmi place
6,503CititoriConectați-vă
5,245CititoriConectați-vă
1,200CititoriConectați-vă
1,860AbonațiAbonați-vă
De Citit
Alte Știri